La vârste fragede, omul este capabil să detecteze sentimentele companionilor necuvântători. A demonstrat-o un studiu realizat la Brigham Young University, din SUA, anul trecut. Potrivit Science Dialy, cercetătorii americani au arătat unor copii, cu vârsta în jur de 6 luni, două imagini diferite, una reprezentând un câine într-o postură agresivă, cealaltă – un cuţu aflat într-o dispoziţie prietenoasă. Apoi, au dat micuţilor să asculte, într-o ordine întâmplătoare, un lătrat furios şi altul prietenos. În marea majoritate a cazurilor, copiii au ştiut să asocieze tonul – agresiv sau prietenos- al “vocii” câinelui cu fotografia corespunzătoare, la care s-au uitat îndelung. Asta dovedeşte că bebeluşii recunosc semnificaţia tonurilor vocii, pe care le pot asocial cu anumite emoţii, şi asta înainte de a putea ei înşişi să se exprime verbal.”Emoţia este primul lucru pe care îl sesizează copiii în lumea lor”, a declarat coordonatorul studiului, profesorul Ross Flom.
Toate lătrăturile sunt la fel? Nici vorbă!
Se pare însă că, pe măsură ce înaintăm în vârstă, ne pierdem abilitatea de a ne înţelege prietenii blănoşi. O echipă de experţi din Ungaria susţine totuşi că a reuşit să descopere secretele comunicării canine. Mai exact, cercetătorii de la Universitatea Eötvös Loránd din Budapesta au identificat 14 tipuri de lătrat despre care spun că ar forma un limbaj al câinilor. Echipa lui Csaba Molnar a analizat, cu ajutorul unui software, circa 6000 de lătrături ale unor câini ciobăneşti ungureşti de la crescătoria Mudi, observaţi în şase situaţii: atunci când animalul era singur, când vedea o minge, când se juca, atunci când se bătea, când întâlnea un străin şi când pleca la plimbare. Specialiştii au aplicat sunetele într-o reţea neuronală artificială, dezvoltată de Frédéric Kaplan de la Şcoala Politehnică Federală din Elveţia. Programul a recunoscut corect, în proporţie de 43%, reacţiile emoţionale ale patrupezilor, îndeosebi în cazuri de atac sau alarmă, pe baza lătratului sau scheunatului lor. Situaţia de joc a fost identificată doar în proporţie de 6%, ceea ce demonstrează că, atunci când se joacă, “prietenii omului” nu latră la fel, fiecare dezvoltându-şi un stil individual, bazat pe relaţia stabilită cu stăpânul şi felul în care acesta reacţionează la sunetele emise de câine. Cercetătorii spun că programul poate fi îmbunătăţit, astfel încât şi oamenii lipsiţi de experienţe cu câinii să poată înţelege ce le transmit “necuvântătorii”. Cu ajutorul aceluişi software s-a constat şi că anumite lătrături sunt universale şi sunt înţelese de toţi blănoşii. Experţii maghiari au izbutit de asemenea – cu ajutorul computerului- să identifice, în proporţie de 52%, şi câinii cărora le aparţin lătrăturile, chiar dacă stăpânii patrupezilor n-au fost în stare de o asemenea performanţă. Brian Hare, de la Universitatea din Durham, consideră că noile studii dezvăluie un model necunoscut până în prezent, lucru ce demonstrează importanţa cercetărilor în ceea ce priveşte comportamentul canin.
Poşta electronică pentru patrupezi
Oamenii care ţin să-şi înţeleagă cât mai bine companionul necuvântător îşi pot procura un Bowlingual, aparatul conceput de compania japoneză Takara Tomy, pentru a traduce lătratul în propoziţii sau fraze. Lansat iniţial în 2002, pe când afişa “traducerea” doar în japoneză, mini-translatorul a fost perfecţionat, fiind mai nou capabil să prezinte şi variante în engleză sau alte limbi de circulaţie internaţională. În plus, Bowlingual dispune acum şi de un sistem vocal, precum cel de pe text-to-speach de pe GPS. Potrivit “The Telegraph”, aparatul poate detecta şase emoţii ale câinelui – între care tristeţea, bucuria sau enervarea- dar are în repertoriu şi mai multe expresii de genul „joacă-te cu mine!”, “mi-e foame!”, “nu-mi place aici!” sau „vreau afară!”. Câteva dintre acestea sunt însoţite pe ecran şi de imagini sugestive ale animalului. Gadgetul disponibil pentru aproximativ 150 de euro a necesitat ani de cercetări şi de catalogare minuţioasă a tuturor sunetelor pe care le emit câinii, precum şi a diferitelor nuanţe şi tonalităţi canine. Acestea au fost transcrise într-un limbaj matematic pe care să-l înţeleagă un procesor miniatural căruia i s-a ataşat o telecomandă, un dispozitiv de emisie-recepţie şi un afişaj. Ansamblul îi permite posesorului ca, datorită unui senzor amplasat pe zgarda patrupedului, să poată citi pe ecran traducerea în cuvinte a „spuselor“ câinelui. Compania Takara susţine că dispozitivul este capabil să descifreze mesajele canine de la 50 de rase diferite, de la chihuahua la ciobănesc german. În afara traducerii nevoilor canine, Bowlingual este în stare să măsoare şi gradul de fericire al câinelui, pe o scală de la 1 la 5, ca şi nivelul de bucurie la vederea altui patruped (pe o scală de la 1 la 100). În plus, aparatul poate înregistra emoţiile câinelui şi atunci când e singur, într-un fel de “jurnal”, pe care stăpânul să-l citească odată ajuns acasă. Succesul Bowlingual a fost răsunător, imediat după lansare fiind vândute peste 300.000 de exemplare în Japonia. Asta i-a făcut pe producători să se concentreze şi asupra Meowlingual, versiunea de translator pentru proprietarii de pisici. Aparatul “mieunător” a fost mai complicat de realizat, deoarece felinele domestice folosesc o gamă mult mai largă de sunete şi nuanţe pentru a se exprima. Meowlingual şi Bowlingual nu se găsesc în magazinele din România, dar pot fi achiziţionate de pe internet. Doritorii trebuie să aibă însă în vedere ca, înainte de a le comanda, să le facă un examen medical preventiv companionilor lor. În momentul de faţă, compania Takara, în asociere cu INDEX Corporation, pun la punct un sistem de poştă electronică (Bowlingual Mail System), prin care câinii să le poată trimite mesaje stăpânilor. Haios, nu?
Câinii nu suportă nedreptatea
Comunicare dintre om şi câine a făcut şi obiectul cercetărilor conduse de dr. Friederike Range, de la Universitatea din Viena. Specialiştii austrieci au descoperit că prietenii noştri canini dezvoltă, în timp, noţiunea de fair-play, devin mai inteligenţi şi învaţă regulile morale de la oameni, după cum arăta “Daily Mail”. Faptul că joaca dintre câini devine foarte rar luptă în toată regula arată ca aceste animale se supun regulilor sociale. Experimentul a prevăzut în primă fază recompensarea câinilor care au ridicat o lăbuţă. Atunci când nu a primit recompense, câinele s-a rugat pentru ea până la jumătate de oră. În etapa următoare, s-a lucrat cu doi câini, din care numai unul a fost recompensat. Imediat, celălalt a refuzat să mai coopereze. Dr. Friederike Range a explicat:”Unele animale, câinii în special, resimt o puternică aversiune faţă de nedreptate”. Alte caracteristici canine nebănuite au fost puse în evidenţă de dr. Akiko Takaoka, de la Universitatea din Kyoto, Japonia. Ca să determine ce este în mintea unui câine atunci când aude glasul unui străin, ea a folosit câteva înregistrari cu voci umane nefamiliare patrupedului, de femei şi bărbaţi, fiecare voce fiind însoţită de fotografia unei persoane. Uluitor, atunci când sexul persoanei din imagine nu se potrivea cu vocea, câinele se uita îndelung, nedumerit.”Asta înseamnă că ei pot face asocierea între reprezentarea vizuală a unei persoane şi vocea ei”, crede dr. Takaoka, convinsă că această capacitate – prezentă numai la cele mai inteligente specii- ajută câinii să comunice cu oamenii. Dr. Alexandra Horowitz, de la Colegiul Barnard, din New York, consideră însă că ne înţelegem atât de bine cu prietenii blănoşi nu fiindcă ei ne citesc gândurile sau ne intuiesc dorinţele, ci fiindcă se ghidează după limbajul corpului ori inflexiunile vocii noastre şi reacţionează prompt.
Ca un filozof al vremurilor trecute, consider cu condescendenta aceste aplicatii de traducator pentru caini si pisici drept o manifestare a superficialitatii si a lipsei de profunzime a societatii moderne. „In vremea mea”, in care se cultiva arta observatiei si a interactiunii directe, astfel de solutii tehnologice erau considerate necesare doar pentru cei care nu doreau sa investeasca in dezvoltarea relatiilor lor cu animalele. 🙂
Este de neconceput sa credem ca putem capta esenta comunicarii si emotiilor animalelor prin intermediul unei aplicatii digitale. Acest fapt subminaza nonverbalitatea, mimica si subtilitatea limbajului corporal, care sunt elemente esentiale in procesul de intelegere si comunicare cu fiintele ne-umane.
In plus, acestea sunt doar un mijloc de a evita sa ne asumam responsabilitatea de a ne imbunatati abilitatile de comunicare si intelegere a nevoilor animalelor. In loc sa ne concentram asupra dezvoltarii unui limbaj universal al speciei, ne retragem in mediul virtual, pierzand astfel contactul cu lumea reala si cu fiintele care o populeaza.
Aceste aplicatii sunt doar un alt exemplu al modului in care tehnologia a invadat si a distorsionat relatiile umane, inclusiv acelea cu animalele. Este important sa ne pastram capacitatea de a comunica prin intermediul limbajului si al interactiunii fizice, sa nu ne luam gandurile si emotiile unui animal de la un calculator sau un telefon, si sa cultivam arta intelegerii si a comunicarii umane.