Cum să te porți într-o anumită situație, cum să te îmbraci la un anumit eveniment sau pur și simplu cum să mănânci la o recepție, petrecere sau chiar la iarbă verde, iată tot atâtea întrebări pe care fiecare dintre noi le avem sau la care am vrea să știm răspunsul. Cărți de bunele maniere sau chiar reguli despre protocol, ultimele fiind destinate mai mult oficialilor unei țări, s-au tot scris. În mare, regulile ar trebuie să fie cam aceleași, pe unele dintre ele chiar învățate când eram mici, din familie, altele poate adăugate pe parcurs. Poate pe unele le-am uitat sau din cauza ritmului trepidant al vieții cotidiene am uitat să le exersăm, am uitat deprinderea de a mânca liniștit și de a respecta minimul de reguli. Dar important este să vrem să ni le amintim sau să le învățăm și să le aplicăm.
Cum mâncăm. Câteva reguli simple
Cine nu a avut emoții măcar o dată în viață atunci când a fost invitat prima dată la o recepție sau la o petrecere mai sofisticată? Diferă regulile de comportament la masă de la o receție față de cele de la o masă obișnuită? Încercăm să lămurim acest aspect dând câteva exemple.
Ce faci când ai în meniu roșii cherry
În cazul roșiilor cherry lucurile stau ușor diferit de la o situație la alta. În cazul în care participăm la o recepție, iar roșiile cherry sunt servite la aperitiv, atunci acestea se pot mânca direct cu mâna. Dacă însă, la același eveniment sau la altul cu pretenții, la un dineu, roșiile cherry sunt într-o salată sau în alt fel de mâncare, atunci trebuie folosite tacâmurile. În plus, este de preferat ca roșiile cherry să fie mâncate într-o singură înghițitură pentru a nu risca să ne stropim pe haine sau să stropim fața de masă sau pe vecini vecini, știind faptul că multe dintre acestea sunt destul de suculente.
Cum se mănâncă măslinele
Măslinele, fie verzi sau negre, la fel ca și roșiile cherry, se pot lua cu mâna direct cu mâna, dacă sunt servite la o recepție, fără să aplezi la o furculiță sau la furculiță și cuțit. Lucurile se schimbă și în acest caz dacă ele apar într-o salată, la un dineu așezat, atunci când mâncarea se servește la masă. Categoric, în această situație, pentru mâncarea măslinelor se folosește furculița. În acest caz se naște o altă întrebare – ce faci cu sâmburii? Se știe că este unul din stresurile de la astfel de evenimente. Răspunsul corect este foarte simplu – sâmburii măslinelor se așează discret pe marginea farfuriei.


Cum se mănâncă pâinea
Aproape în majoritatea cazurilor, pâine este adusă la masă în coșulețe comune, alocate pentru mai multe persoane. Am observat destui oameni care după ce-și aleg o felie de pâine și rup sau, mai rău, mușcă din ea, să o pună la loc pe margineancoșului de pe masă, ori acest lucru este total greșit. Regula este ca pâinea după ce se ia din coțuleț să se așeze fie pe farfuria de pâine, dacă ea există așezată în dreptul tacâmurilor tale, fie dacă nu există să se așeze pe marginea farfuriei principale. O altă regulă foarte clară, care nu trebuie încălcată, este aceea că niciodată nu se mușcă din felia de pâine sau chifla, ci ântotdeauna, dar întotdeauna, aceasta se rupe din ea. În cazul în care ni se servește unt la începutul mesei, niciodată nu o să-l întindem pe o felie întreagă de pâine, ci pe fiecare bucată pe care o rupem din felie.

Cum se mănâncă pizza
Mai nou, pizza este introdusă în meniurile de la diverse evenimente, fie că mergi la restaurant, la o zi de naștere, la o petrecere. Dar cum se mănâncă o pizza în aceste situații?
Ei bine, pizza se mănâncă, de cele mai multe ori, cu mâna. Excepție fac situațiile în care ne aflăm într-un restaurant foarte elegant, caz în care folosim cuțitul și furculița. De asemenea, dacă pizza este moale, cu mult sos, sau cu blatul foarte pufos, se apelează din nou la cuțit și furculița, pentru a nu fi puși în situția în care sosul ar putea să curgă pe mâini sau pe haine.
Sigur, sunt și alte feluri de mâncare sau legume și fructe pentru care un sfat nu ar strica, dar lăsăm aceste secrete pentru partea a doua a articolului. Vă mai spunem doar că la struguri, pe care îi găsim fie la desert, în coșuri alături de alte fructe, fie pe platourile de brânză, există o regulă simplă, și aceea că nu se rupe dar o boabă de strugure, ci un ciorchine. Dacă la masă există foarfecă specială sau cuțit se aplează la ele pentru a tăia un ciorchine.
La anghinare, petalele rup cu mâna, una câte una și se înmoaie în sosul care însoțește de obicei acest fel de mâncare, dar doar prima oară, după ce ai mușcat din ele nu se mai introduc în recipientul cu sos. În schimb, inima de la anghinare se mănâncă folosind cuțitul și furculița.
Cartofii prăjiți și puiul prăjit se mânâncă diferit, în funcție de locul în care ne află. Dacă suntem la un picnic sau la fast food, cu siguranță le putem mânca cu mâna, în schimb dacă ne aflămm la o masă formală trebuie să folosim întotdeauna tacâmuri.
Urmează și alte exemple despre protocol și reguli scrise de comportament în societate. Sperăm că v-au fost de folos.






Un articol minunat despre protocolul și bunele maniere la masă care merită distribuit pe pagina mea de Facebook! Sunt de acord că aceste reguli simple sunt cruciale pentru orice dineu sau iesire la restaurant. Personal, îmi place să mă simt elegantă și sofisticată atunci când iau masa și acest articol m-a ajutat să îmi îmbunătățesc cunoștințele!
Foarte interesant articol despre protocolul si bunele maniere la masa! Este o abordare actuala a subiectului si cred ca aceste reguli simple sunt esentiale pentru orice ocazie de luat masa, fie la restaurant sau la un dineu. Este important sa respectam aceste reguli pentru a crea o atmosfera confortabila si civilizata la masa 🙂
Sunt de acord si as adauga ca manierele sunt reguli despre cum trebuie sa ne comportam frumos. Sunt importante pentru a ne intelege bine cu ceilalti si pentru a le arata respect.
Manierele includ lucruri simple, cum ar fi sa spui „va rog” si „multumesc” sau sa astepti pana la sfarsitul mesei pentru a incepe sa mananci. De asemenea, manierele includ reguli mai complicate, cum ar fi cum sa te porti la masa sau in conversatii.
Este important sa invatam maniere cand suntem copii si sa le folosim in viata de zi cu zi, indiferent de situatie sau de cine suntem cu. Manierele ne ajuta sa avem relatii bune cu ceilalti, sa le aratam respect si sa cream o atmosfera confortabila pentru toti. Manierele sunt importante pentru orice societate bine educata si arata ca ne pasa de ceilalti.