De-a lungul timpului, Casa Albă a avut parte nu numai de locatari umani, ci şi de rezidenţi patrupezi. Aproape fiecare preşedinte american a fost însoţit de-a lungul mandatului sau mandatelor de cel puţin un animăluţ, majoritatea preferând câinii. Au existat însă şi excepţii, lideri care au ales ca “pet” un cal, un hamster, un raton sau chiar…o capră! Iar o scurtă trecere în revistă a locatarilor blănoşi de la adresa 1600 Pennsylvania Avenue se poate dovedi un exerciţiu pe cât de interesant, pe atât de amuzant.
Vaca, broasca şi-un bursuc, companionii preşedinţilor
Între cele mai ciudate prezenţe animale în perimetrul Casei Albe s-au numărat vaca păstrată de preşedintele William Howard Taft pentru a-i furniza lapte proaspăt, mierloiul Dick, ţinut de Thomas Jefferson într-o colivie, dar căruia i se permitea adesea să zboare prin cameră, şi cele două capre, Nanny şi Nanko, aduse de Abraham Lincoln, rămase în istorie prin numeroasele probleme create personalului administrativ, mai ales după ce mâncau florile din grădină. Theodore Roosevelt s-a înconjurat şi el de necuvântătoare, precum câini, pisici, iepuri, porci de Guineea, raţe, un porc, şopârle, câţiva şerpi (sic!), un bursuc, o broască, cai şi un papagal Ara. În cel priveşte, John F. Kennedy a avut raţe, iepuri, hamsteri, un cobai, canari, peruşi, câini şi un ponei numit Macaroni.
Feline cu carieră politică
Din familia felinelor prezidenţiale, unele au făcut carieră politică, aşa cum s-a întâmplat cu Socks, motanul familiei Clinton, familiarizat atât cu Biroul Oval, cât şi cu pupitrul briefingurilor de la Casa Albă. Simpaticul cotoi fusese adoptat de Chelsea din stradă, pe când tatăl ei era încă guvernator de Arkansas. Aşa că, după câştigarea alegerilor prezidenţiale, Socks s-a instalat în reşedinţa din Washington DC. N-a fost el prea încântat de apariţia în 1997 a câinelui Buddy, un labrador retriever ciocolatiu, care a încercat permanent să-l detroneze în inimile Clintonilor, dar şi ale cetăţenilor. Cei doi “inamici” au fost găzduiţi în încăperi separate, căci nu se tolerau reciproc, rarele fotografii cu amândoi înfăţişându-i la distanţă unul de celălalt. Nici măcar cartea “Dragă Socks, dragă Buddy – scrisori ale copiilor către Primele Animăluţe”, scrisă de Hillary Clinton în 1998, n-a reuşit să-i împace, şi nici după încheierea mandatelor lui Bill Clinton, cei doi n-au izbutit să convieţuiască sub acelaşi acoperiş. Aşa că sacrificat a fost Socks, încredinţat fostei secretare a preşedintelui, Betty Currie, care l-a îngrijit cu devotament. Socks a închis ochii în februarie 2009, la vârsta venerabilă de 18 ani, răpus de cancer. În ce-l priveşte, Buddy a avut tragica soartă a predecesorului său canin în familia Clinton, un cocker spaniel pe nume Zeke, fiind lovit de o maşină în timp ce alerga în jurul casei din Chappaqua, New York. Deşi rămas o celebritate şi post-mortem, Socks n-a fost totuşi întâiul motan de la Casa Albă. Înaintea lui a locuit acolo un siamez, pe nume Misty Malarky Ying Yang, membru cu drepturi depline al familiei Carter, şi o siameză, Miss Pussy, crescută de Rutherford B. Hayes.
Patrupezi în campanie electorală
Primul patruped de la Casa Albă intrat în lumina reflectoarelor a fost însă scottish terrierul Fala, febleţea lui Franklin D. Roosevelt. În 1944, pe când vizita insulele Aleutian din nordul Pacificului, preşedintele l-a pierdut pe Fala. Imediat, a trimis un vas înapoi să-i caute câinele, decizie care i-a atras critici dure, că iroseşte banii contribuabililor pe prostii. Roosevelt s-a apărat, declarând public:”Puteţi să mă criticaţi pe mine, soţia şi familia mea, dar nu vă luaţi de căţel! Este un scoţian şi toate aceste acuzaţii privind cheltuirea banilor i-au întristat sufleţelul”. “Discursul Fala”, cum i s-a zis la momentul respectiv, i-a readus lui Roosevelt simpatia populară, mai ales că patrupedul îşi donase jucăriile uzate pentru reciclarea cauciucului şi folosirea sa la echipamente necesare în război. În schimb, pe preşedintele Lyndon B. Johnson, câinii l-au costat procente bune în sondaje. De fapt, nu atât patrupezii, cât fotografia în care Johnson îi ţinea pe Him şi Her, cei doi Beagle, ridicaţi de urechi. Iubitorii de animale au protestat scandalizaţi. Şi tot la capitolul imagine prezidenţială, dar pozitivă, a punctat şi ciobănescul german al lui Herbert Hoover, pe nume King Tut, care a apărut pe afişele sale electorale.
12 câini, recordul lui Calvin Coolidge
Cu 12 câini în “ogradă”, din rase diferite, de la collie la terrieri, chow chow, buldog şi ciobănesc german, John Calvin Coolidge Jr. domină topul preşedinţilor îndrăgostiţi de cel mai bun prieten al omului. Pe locul secund se clasează John F. Kennedy, cu “doar” 10 câini (între care un pudel, o corcitură de wolfhound şi schnauzer şi însuşi puiul Strelkăi, căţeaua sovietică trimisă în spaţiu), dar cu o mulţime de alte necuvântătoare prin preajmă, de la peruşi la hamsteri şi ponei, plus iepurele Zsa Zsa. Tot 10 câini (pechinez, Saint Bernard şi terieri) plus două pisici, şarpele Emily Spinach, scroafa Maude, 4 porci de Guineea, doi ponei, un papagal şi un raton cu un singur picior a îngrijit şi Theodore Roosevelt Pe treapta a treia a podiumului ad-hoc îl găsim pe Herbert Hoover, cu 8 câini şi doi aligatori (!), urmat îndeaproape de Franklin Roosevelt, cu 7 câini. Cu 6 exemplare canine s-a putut lăuda Ronald Reagen (între ele şi Lucky, un Bouvier de Flandra, şi Taca, un husky siberian), posesorul şi de cai, găzduiţi însă la Rancho del Cielo. Mare iubitor de câini, deşi a înfiat şi o pisică, neagră, pe India (supranumită şi “Willie”), George W. Bush le-a dedicat patrupezilor chiar un loc pe site-ul Casei Albe, la secţiunea www.whitehousekids.gov. Acolo au apărut, pe rând Spotty, springer spanielul familiei, Barney, un scottish terrier zburdalnic, iar apoi Miss Beazley, perechea lui. Interesant de menţionat este faptul că Spotty era fiul altui “câine de Casa Albă”, mai precis al lui Millie, răsfăţata lui George Bush senior, care s-a fotografiat cu ea şi cu puiii săi pe peluza reşedinţei prezidenţiale. Familia Bush avea însă animăluţe şi la ranch-ul din Crawford, Texas, între care vaca Ofelia, din rasa Longhorn, cu cei doi viţei, Ellie şi Logan.
Bo, răsfăţatul familiei Obama
Malia şi Sasha, fiicele lui Barack Obama, au aşteptat cu sufletul la gură ziua când vor primi un câine, încă de când politicianul democrat a anunţat, în timpul campaniei electorale, că doreşte un patruped. Problema era că fata cea mare suferea de alergie, deci trebuia găsită o rasă nonalergenă. Graţie senatorului Ted Kennedy, alegerea s-a simplificat, la Casa Albă poposind Bo, un pui de 6 luni din rasa Portughez de apă (strămoş al caniche-ului). Kennedy avea el însuşi câţiva câini de acest fel. Bo şi-a început “cariera” mediatică apărând pe prima pagină a cotidianului “Washington Post” purtând o coroniţă de flori în jurul gâtului, asemănătoare celor din Hawaii, insula pe care Barack Obama şi-a petrecut o parte din copilărie. Căţelul a reintrat în atenţia presei atunci când, neobişnuit cu rolul de companion prezidenţial, s-a apucat să latre la Moş Crăciun, pe când Michelle Obama citea poveşti unor copii dintr-un spital din Washington. Ulterior, Bo s-a cuminţit şi a devenit o adevărată mascotă pentru Casa Albă.
Câinii, la putere
Iar dacă familia Trump a evitat constant întovărășirea cu vreun patruped, cuplul Biden a readus necuvântătorii la Casa Albă. Inițial, formula „familiei prezidențiale extinse” a inclus doi ciobănești germani, Major și Champ, primul cu probleme de comportament (a mușcat doi angajați și a fost trimis ulterior la dresaj), ulterior, locul decedatului Champ a fost luat de Commander, un câine din aceeași rasă, cadou de ziua președintelui de la fratele său, James Biden, și de la cumnata Sara Biden.
